PAROHIA ORTODOXĂ "VALEA CETĂŢII" BRAŞOV
BISERICA ORTODOXĂ "SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA" şi "SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC CORNELIU SUTAŞUL"

NOUTATI

Vezi arhiva noutati

CATEHISM

  • Indrumari duhovnicesti pentru copii
  • Indrumari duhovnicesti
  • Indrumari duhovnicesti pentru spovedit
  • Cele 9 porunci bisericesti
  • Pacate impotriva duhului sfant
  • Pacate strigatoare la cer
  • Pacate de capetenie
  • Faptele indurarii trupesti
  • Faptele indurarii sufletesti

25 ianuarie 2015 ANIVERSAREA ZILEI DE NAŞTERE A CREDINCIOŞILOR VÂRSTNICI

                Duminică, 25 ianuarie 2015, în Biserica Ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul” din Braşov, la finalul Sfintei Liturghii, s-a organizat aniversarea zilei de naştere a credincioşilor vârstnici născuţi în luna ianuarie.

                Programul religios a cuprins rugăciunea de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, rugăciunea la ziua de naştere, rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos, ectenie şi cântări religioase.

                Au fost sărbătoriţi 8 credincioşi cu vârste cuprinse între 60 şi 85 de ani, care în luna ianuarie îşi aniversează ziua de naştere. Mulţumirea, bucuria şi emoţia acestui moment s-a citit pe chipurile blânde şi calde ale sărbătoriţilor când membrii familiilor şi toţi credincioşii prezenţi în această duminică la Sfânta Liturghie, împreună cu părintele paroh Corneliu Gârbacea, le-au cântat „La mulţi ani!”, i-au felicitat, rugând pe Bunul Dumnezeu să le dăruiască multă sănătate, să-i întărească în credinţă, nădejde şi dragoste, să le facă parte de alese bucurii duhovniceşti.

                La final, părintele Corneliu Gârbacea le-a oferit sărbătoriţilor o icoană din partea parohiei şi o felicitare din partea Fundaţiei „Sf. Constantin şi Elena – Valea Cetăţii” Braşov, care are scop religios-filantropic şi a fost fondată de Parohia Ortodoxă „Valea Cetăţii” în anul 2004.